Home » Natură » Jandarmii patrulează prin toată staţiunea Băile Tuşnad pentru a alunga urşii

Jandarmii patrulează prin toată staţiunea Băile Tuşnad pentru a alunga urşii

Jandarmii patrulează prin toată staţiunea Băile Tuşnad pentru a alunga urşii
Publicat: 07.08.2018
În jurul oraşului Băile Tuşnad au fost identificaţi 40 de urşi, iar dintre aceştia 15 exemplare trăiesc în staţiune sau aproape de ea. Autorităţile locale solicită intervenţie în cazul a 12 urşi, iar până la luarea unei decizii jandarmii patrulează în permanenţă pentru a-i alunga în pădure.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, consideră că relocarea urşilor din jurul staţiunii Băile Tuşnad, care au venit în mai multe rânduri în oraş şi au atacat oameni, nu reprezintă „soluţia optimă”, pentru că „într-un habitat străin ursul va fi şi mai agresiv”. Acesta precizează că îndatoririle instituţiilor nu sunt bine definite, fiind vorba de un „vid legislativ”, care „permite ca nimeni să nu-şi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte luarea unei decizii”, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă trimis de Consiliul Judeţean Harghita luni s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, după ce, duminică dimineaţa, doi tineri au fost atacaţi de urs, unul fiind în stare gravă.

„Cei prezenţi au ajuns la concluzia că este nevoie de sprijinirea asociaţiilor de vânătoare în vederea elaborării documentaţiei necesare intervenţiei în cazul exemplarelor periculoase şi trimiterea de urgenţă a acesteia către Minister, care ar trebui să emită de îndată autorizaţia de intervenţie. Jean Adrian-Andrei, prefectul judeţului Harghita, a solicitat conducerii autorităţilor deconcentrate să tratateze cu prioritate toate acele solicitări care sunt în sprijinul soluţionării situaţiei excepţionale de la Băile Tuşnad”, se arată în comunicat.

Până la stabilizarea situaţiei, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita asigură în permanenţă prezenţa unei patrule la Băile Tuşnad. Potrivit CJ Harghita, doar în cursul nopţii de duminică spre luni au alungat cinci urşi din localitate.

Deocamdată, având actualul cadru legislativ, alungarea urşilor este singurul mod în care pot interveni.

Preşedintele CJ Harghita susţine că două treimi dintre cei care sunt afectaţi de prezenţa urşilor în gospodăriile lor nu mai raportează daunele, iar procedurile de despăgubire trebuie simplificate.

„Fauna cinegetică, inclusiv urşii, sunt proprietatea statului, deci revine în sarcina guvernului luarea deciziilor corespunzătoare cu privire la managementul speciei. Se pare că Bucureştiul vrea să lase în seama noastră rezolvarea problemei, aş putea spune că am primit autonomie. Din păcate situaţia nu este chiar atât de amuzantă, şi din păcate oameni răniţi stau pe paturile de spital. Tot ceea ce putem face este să patrulăm, să fim mai atenţi la modul în care se depozitează deşeurile care îi atrag pe urşii aflaţi în căutare de hrană. Din păcate acestea sunt doar soluţii de moment. După cum au afirmat în ultimele zile şi specialiştii din domeniu, în jurul oraşului Băile Tuşnad au fost identificaţi aproximativ 40 de urşi, dintre aceştia 15 exemplare trăiesc efectiv în oraş sau foarte aproape de oraş. Se ştie despre aceste aspecte de mai bine de un an, însă nu s-a intervenit. Iar acum la adăpostul vidului legislativ, nu se face nimic pentru a remedia situaţia la care s-a ajuns din cauză că timp de 10 ani nu s-a luat nici o decizie. Am încredere că în urma întocmirii de către primăria şi asociaţia de vânătoare din Băile Tuşnad a documentaţiei necesare pentru intervenţia în cazul a 12 exemplare de urs, răspunsul va fi unul pozitiv şi mâine dimineaţa la prima oră se va putea interveni”, a spus Borboly Csaba.

Colonelul de brigadă Dan-Paul Iamandi, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita consideră că este important să se clarifice detaliile cu privire la relocare urşilor şi rolul pe care îl au jandarmi, agenţia de protecţie a mediului şi asociaţiile de vânătoare în derularea acestei proceduri. În lipsa acestor clarificări o colaborare eficientă nu este posibilă.

La întâlnire a fost prezent şi comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Szép Róbert, care consideră că este nevoie de legiferarea activităţilor de colectare a fructelor de pădure şi a activităţilor care se desfăşoară în pădure, deoarece prin aceste activităţii animalele sălbatice rămân fără sursă de hrană.

„Este nevoie de luarea de măsuri şi interzicea utilizării în pădure a vehiculelor motorizate care aduc atingere habitatului în care trăiesc urşii şi din cauza cărora aceştia sunt tot mai adesea văzuţi în ariile locuite de oameni. Prezenţa urşilor nu poate fi pusă doar pe seama mult vehiculatei legende urbane despre faptul că pădurea a fost tăiată; în judeţul Harghita se poate constata o tendinţă de creştere a zonelor împădurite”, potrivit comunicatului de presă trimis de CJ Harghita.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?